Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, anunță organizarea unei selecții de dosare, în vederea recrutării unui număr de 2 studenți, care vor fi reprezentanți USV în cadrul comitetului studențesc NEOLAiA.
Ce este NEOLAiA?
NEOLAiA este un consorțiu universitar format din 9 universități tinere din Europa și a luat naștere, în 2019, sub forma unei inițiative de colaborare strategică a unui grup de universități din Spania, Germania, Republica Cehă și Suedia, România (USV), Lituania, Franța, Cipru și Italia.
Printre misiunile cele mai importante ale NEOLAiA se regăsesc:
- Internaționalizarea și schimbul academic, prin realizarea de mobilități dedicate studenților și personalului universitar, în interiorul consorțiului;
- Consolidarea noțiunilor precum incluziunea, diversitatea și multiculturalitatea, prin promovarea diversității și egalității de șanse în mediul academic, economic și social;
- Creșterea impactului cercetării la scară regională;
- Creșterea contribuției consorțiului, la nivel regional, în ceea ce privește formarea antreprenorială;
- Creșterea numărului și a sferei de aplicare a programelor comune de predare și învățare.
- Informații suplimentare găsiți pe adresa: https://neolaiacampus.eu/
Ce responsabilități vei avea în calitate de student reprezentant?
- Vei reprezenta USV în comitetul studențesc al NEOLAiA;
- Vei acorda asistența necesară acțiunilor NEOLAiA, care se vor desfășura în interiorul campusului USV;
- Vei participa la ședințele online ale consorțiului, precum și la cele care se vor desfășura la universitățile din țările membre NEOLAiA;
Suplimentar : cunoașterea limbii engleze – nivel avansat !
Care sunt avantajele studentului reprezentant?
- Vei cunoaște oameni noi cu care te vei împrieteni;
- Îți vei extinde orizonturile și vei învăța de la cei mai buni;
- Vei beneficia de o formare academică excelentă;
- Vei acumula experiență de voluntariat;
- Bonus, studenții selectați vor avea șansa de a participa la o primă activitate, în cadrul Școlii de Vară organizată de Universitatea din Ostrava (Republica Cehă), în perioada 21 august – 1 septembrie 2023.
Detalii eveniment https://www.osu.eu/28469/summer-school-for-international-students/
Ce va conține dosarul tău?
- Curriculum Vitae, în care vei trece toate reușitele tale în calitate de student USV și nu numai;
- Scrisoare de motivație/intenție, în care vei argumenta motivul pentru care aplici pentru postul respectiv, precum și calitățile, reușitele care te recomandă pentru acest post;
- Scrisoare de recomandare de la minimum unu dintre profesorii tăi.
Dosarele vor fi depuse la Biroul SRIAE, din Căminul nr. 1, parter, camera 005-006, în intervalul orar 12:00-15:00, până la data de 10 martie 2023. Interviul de selecție va fi susținut în limba engleză și va avea loc în data de 15 martie, la ora 14.00 la Biroul SRIAE.
Persoană de contact: Conf. univ. dr. Carmen Chasovschi, email: carmenc@usm.ro